Suferinda domniță

Și de mai ieri stătea în casă,

Cu ochii ei pierduți la geam

Înțelegea că nimănui nu-i pasă

Însă speranța nu-și pierdea,

Avea privirea foarte dulce,

Cu fața fină și plăcută,

Era obosită și trebuia să meargă să se culce

Ea însă era c-am prea tăcută,

De obicei la ora aceasta -

în patul ei de mult stătea

Acum ea însă m-ai și plângea,

Era atât de trist s-o vezi,

Și nu putea-i deloc să crezi -

că asta ei i se-ntâmpla,

Stăte-a cu o poză înainte,

Plângea dar fără de cuvinte,

Alături avea perna udă,

Și-n casă era o atmosferă sumbră,

Nu m-ai era ca altădată,

Mereu cu zâmbet, aranjată,

Era drăguță și așa ,

Dar inima i se rupea,

Și ce privire m-ai avea!

Acum nimic nu m-ai dorea,

Jos m-ai era și o scrisoare,

Se vede că pe ea scria ceva,

Alături geanta aruncată,

Și o oglindă jos crăpată,

Poze peste tot erau,

În cămin lucruri ardeau,

Peste tot pixuri, caiete ,

Foi aruncate și pete,

Avea mâini însângerate,

Și picioare camuflate,

Ea, însă chiar suferea…

Eu, m-am apropiat încet de ea,

Îi aduceam înc-o scrisoare,

Dar, mă temeam să i-o întind,

Era distrusă și așa,

Doream cumva să o ajut,

Însă eram și eu un pic tăcut,

Și ne spunându-i nici un cuvânt

I-am întins scrisoarea și m-am întors plecând…

Lăsând-o în urmă plângând.

09.04.2011