Prin ploaie
De ieri a început să ploaie și plouă în continuu
E trist afară, întunecat și e pustiu,
Iar picăturile cad reci și singuratice
I-mi este frig i-mi este trist deja e și târziu,
Și din tăcerea rece întunecoasă
Zăresc prin ploaie chipul dulce al tău,
Întindu-ți mâna fină răcoroasă,
Eu o simți încet peste obrazul meu,
Erai atât de rece erai și singuratic,
Aveai privirea tristă și-obosită,
Erai cu haine ude păreai un pic sălbatic,
Cu vocea tremurândă cu gura amorțită,
Stăteai în fața mea ca o fantomă,
Și așteptai să te invit în casă,
Eram asemenea unui chip protomă,
Eram în haine albe și mă vedeai frumoasă ,
Stăteam tăcuți și în ochi ne priveam,
Și nu știam să scoatem un cuvânt,
Stăteam nedumeriți și nu înțelegeam,
De parcă ne aflam într-un labirint,
Eu te priveam atât de-atent pe tine,
Și nu înțelegeam ce-ascundeau ochii tăi,
Erai nedumerit și te uitai la mine,
Și tu nu-nțelegeai ce căutau ochii mei,
Te căutau pe tine cel de altă dată,
Cu vocea blândă, surâs atrăgător,
Îți căutau privirea ce-a dulce fermecată,
Când tu erai atât de înțelegător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu