Da … uneori chiar e greu să scrii ceva. Iar atunci când m-ai ești și criticată pentru ceea ce scrii chiar că e greu să te exprimi. E atât de greu să spui ce simți atunci când speranța către viitor e pierdută. Poate că pentru unii numai simplul gând la moarte îi face să se cutremure pentru alții însă acest gând e un fel de euforie. Câte odată poate chiar că aș dori să arunc acest gând fiind-că adesea din cauza lui ajung în așa stare ca acum. Pe o perioadă de timp am pierdut sensul vieții, și cad în starea în care a-și dori să stau singură, tăcută… În astfel de momente nu pot realiza nimic, nu am gust de mâncare, de a privi filme sau de a face orice alt lucru mărunt. Adesea în așa cazuri pictam, acum, nu am dorința să pictez ba chiar nici pensula nu o m-ai pot ținea în mână, am impresia că nu am pictat nici odată și am uitat chiar și combinația culorilor. Nopțile grele pline de coșmaruri, lipsurile de la perechi, discuțiile plictisitoare, au năvălit asupra mea de parcă și-au găsit cuibul în care se simt confortabil. Oamenii î-mi provoacă greață nu am dorința de ai m-ai vedea, ași dori să mă trezesc pe o insulă departe de lume departe de cea ce ne înconjoară, departe de această mizerie insuportabilă, de tehnologiile noi care î-ți distrug viața, departe de oameni și de privirile lor. Într-o lume în care iubești singurătatea nu poți să te simți comod, între oameni te simți plictisit…

08/04/2011 23.08