Adâncul din mine

De azi doresc să-mi schimb ceva,

Ce-ea ce aparține de viața mea ,

Trecutul dureros – viitorul meu,

Noi împreună, totul și Eu,

Durerea ce-o am, iubirea ce-o port

Ce-ia ce de-acum nu pot să mai suport,

Trupul î-mi slăbește, vocea mi se schimbă,

Mâinile î-mi tremură, privirea î-mi este strâmbă,

Nu m-ai am putere ca s-ă m-ai rezist,

Că-ci sunt cuprinsă de neantul trist,

Trista pasiune tristul chip amor,

Mica me-a tandrețe, pași tăcuți de dor,

Fulger de tăcere în umbra întunecată,

Plină sunt de durere cu inima sfărâmată,

Iar azi sunt tăcută dar plină de dor,

O mare tăcere dar plină de-amor,

Tu crezi că sunt aproape, eu însă sunt departe,

Undeva în adâncuri cuprinsă în arte ,

Vreau să te ating, imaginea î-ți dispare ,

Iluzia e doar o tristă așteptare ,

Ziua a fost tristă dar deja e noapte,

Și nu se m-ai termină să aud tot șoapte,

Vocile din mine nu doresc să plece ,

Iar eu sunt confuză, sunt albă și rece,

Gânduri , gânduri , tulburate vise ,

Hârtii aruncate, file pline scrise ,

Camera e goală o goală așteptare ,

Voci ursuze, clinchete și doar disperare…

Smântâna Marina

27/03/2011 ( 22:15)

Vei fi nimc în viaţa mea

Nu-i fericire pierdută-i viaţa
Şi inimi iar s-au sfărâmat
Subţire-i dragostea ca aţa
Pierdut e timpul s-a uzat.

Şi undeva în depărtare
Plâng două inimi despărţite
Şi suferă din întâmplare
Două cărări adânci pripite.

Sa-u despărţit doar din prostie
Şi tot ce-a fost ,tot s-a pierdut
A fost o crudă ironie
De la sfârşit pâ-n-la-nceput.

Şi daca-r fi să-ntoarcă timpul
Nimic ce-a fost nu v-a schimba,
Va crede iara-şi în prostie
În vorba ta, în faţa ta.

Va crede iară-şi in poveste
Şi se va perde-n viziuni
Şi nu va crede ce-i? cum este?
Toate vor fi doar pasiuni.

Al tău amor a ta tăcere
Şi vraja ta al tău sărut
Vor fi o clipă de plăce
Un vals frumos ce a trecut.

Şi în al haosului clipă
Te vei preface doar în praf
În detestare, iubire mică
Un condamnat de-un mare jaf.

Vreau să te simt aproape

E seară ,și la tine mă gândesc,

Ași vre-a sa-mi fii aproape ,să-ti spun că te iubesc

Ași vre-a s-ă te ating,ași vre-a să nu te pierd,

Ași vre-a să te simt, ași vrea s-a te iert,

Dar tu ești departe și-mi pare foarte rău,

Ca-ci nu ești lânga mine lângă sufletul meu,

Doar tu ești a doua parte din inima mea

Trecutul cu tine nu la-și regret.

Va dura la nesfârşit

Cât am s-ă pot s-ă m-ai rezist

Aceste-i mari dureri?

Orice pas î-mi este trist,

Trăiesc fără plăceri...

Privesc spre cer şi tot regret

Regret că eu exist...

Şi î-mi doresc să plec încet –

Din acest neant, pervers şi trist.

Aş încerca să nu te văd,

Savurând din ceva plăcut.

Să nu doresc să te revăd

Nici măcar pe un minut.

Î-mi distrug natura me-a

Doar pentru-a te iubi,

Şi î-mi ador tăcerea mea

Ea, doar e clipa în care te-aş dori...

Şi tac mereu să-ţi dovedesc

Că te iubesc nespus,

Dar nicidecum nu reuşesc

Să-ţi spun ce am avut de spus .

Dar când să tac am să-ncetez,

Tu, să nu crezi că n-am sa te iubesc .

Eu, doar atunci am să cedez,

Şi nu am să te m-ai privesc .

Am să-ncetez să mai respir.

Să merg sau să vorbesc ,

Să spun , să gândesc, să aspir ,

Dar nu am să-ncetez să te mai iubesc .

Imensa tăcere

Privesc în a me-a tăcere
Și sunt cuprinsă de durere
Ce ascunde fără pata
Înăuntr-ul meu de piatră
Să respiri din amintire
Fără pică de iubire
Să domini tăcerea-ntreagă
Fără nod ce se dezleagă
Cum să po-ți găsi plăcere
În imensa me-a tăcere
Cum să po-ți fi alinată
De durerea-ntunecată
Și apare o întrebare
Ce e asta alinare ?
E o liniște-n tăcere
Un imens plin de durere.

Eu nu am încetat s-ă cred în disperare

Și dacă tu nu ști-i că sufăr din a ta iubire,

Nici s-ă nu crezi că sunt plină de fericire ,

Și nici s-ă nu crezi că sunt albă năframă,

Chiar dacă inima me-a mereu mi te cheamă.

S-au poate să-ți imaginezi că sunt a ta vecie,

S-au poate că eu cred în a ta prostie,

Degeaba mă cuprinzi cu a ta privire,

Și încerci să-mi dai o clipă de-amintire .

Durerea n-a trecut, e tare ca o piatră,

I-ar interioru-mi e pată lângă pată,

Și dacă chiar încerci să te prefaci cumva

Șă ști-i că-i doar durere a mea și doar a mea .

Încet cu negre taine mi te prefaci lumină,

Dar inima ta neagră e plină și venină,

Cum vrei să te iubesc tăcere ne-mplinită,

Plină de-amărăciune de vaiet toropită.

Tu îmi distrugi speranța și plina me-a tăcere,

Și luna de iubire și clipa de plăcere,

Și forfotul de aer în care m-am urcat,

Și zâmbetul și dorul în acre am umblat.

Dar cum să cred în vise în mare-a disperarea,

În cugetul durerii în clipa de uitare ?

Și cum să te cuprind în ale mele palme,

Obrajii să-ți sărut să-ți spun cuvinte taine ?...

Și să î-ți mângâi fruntea tu stând în a me-a poală,

Șoptindu-ți la ureche hai scumpule hai scoală,

Cum pot să mă prefac să te iubesc nespus

Când Tu cu a ta mână, Tu totul ai distrus!

Erau doar speranțe

Nu pot să uit durerea ce mi-ai provocato,

E suferința în care mă aflu acum.

Nu pot să cred că tu ai destrămato,

Ai făcut-o povară prefăcută în scrum.

Nu pot să cred că tu ai fost acela care m-a trădat,

Cel în care am avut încredere nespusă,

Mai făcut să sufăr ,și e de neiertat,

Mai lăsat rănită cu inima străpunsă.

Îmi făceam speranțe îmi cream aluzii,

Ca un tot-întreg mi te imaginam,

Credeam în iubire și în fericire,

In ale tale vise în totul speram.

Mi te credeam ilustru un mare infinit,

Cu zâmbet de copil și fără pătimire,

Visând la viitorul plin și fericit,

Sperând la noi, la mine, la a ta iubire.

Acum am rămas o ființă uitată,

Cu viitor distrus și amintiri pătate,

Privind la goliciunea la inima trădată,

Și la trecutul nostru în care toate fiindu-ți iertate.